Masaj erotic cu minore, în Satu Mare. Fostul patron, condamnat. Minorele lucrau pana la 20 de ore/zi

Fostul administrator al unui salon de masaj erotic din Satu Mare, Iuliu Ovidiu Suser, a rămas cu condamnarea la închisoare dictată în 2018 de Curtea de Apel Oradea, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, cererea de recurs în casație împotriva hotărârii magistraților bihoreni.

Suser a primit o pedeapsă de doi ani și jumătate de detenție pentru trafic de minori și evaziune fiscală. În același dosar și pentru aceleași infracțiuni a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare și patronul unui salon de masaj erotic din Oradea, Kallo Albert.

Respinge cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Suser Filep Iuliu Ovidiu împotriva deciziei penale nr. 44/A/2018 din data de 31 ianuarie 2018 a Curții de Apel Oradea – Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 septembrie 2020”, se arată în hotărârea judecătorilor Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Iuliu Ovidiu Suser a fost trimis în judecată în 2013, sub acuzațiile de trafic de minori și șase fapte de evaziune fiscală, într-un dosar instrumentat de DIICOT. Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie – octombrie 2010, Suser a recrutat și găzduit două minore, de 15, respectiv 16 ani, ”în scopul exploatării lor prin muncă și pentru satisfacerea plăcerilor sexuale ale clienților, (…) sub pretextul unui așa zis masaj”.

Cercetările au indicat faptul că fetele au stat într-un spațiu în care a funcționat un salon de masaj erotic și au lucrat, fără acte, uneori chiar și 12 ore pe zi. În schimb, primeau în jur de 200 de lei pe zi.

O martoră a declarat că ”deși s-au înțeles să lucreze 8 ore pe zi, se întâmpla să lucreze chiar și 20 de ore/zi, iar regula era de 12-13 ore/zi, atât în cazul ei, cât și al celorlalte tinere angajate. Inculpatul (Iuliu Ovidiu Suser – n.n.) i-a precizat și martorei modul în care se desfășoară o ședință de masaj (…), fără a se întreține relații sexuale normale cu clienții. (…) Martora a declarat că inculpatul le-a spus fetelor să nu elibereze bonuri fiscale pentru clienții obișnuiți ai salonului și să motiveze că este defectă casa de marcat, lucru care s-a și întâmplat.”

Una dintre cele două minore a recunoscut că Suser a învățat-o ca, în cazul unor controale, să spună că lucrează doar 4 ore pe zi și este în probe. În plus, pentru ca părinții fetei să nu-și pună întrebări, li s-a spus că aceasta lucrează ca bonă pentru un copil.

In luna octombrie 2010, cele două minore l-au cunoscut pe Kallo Albert, paronul unui salon de masaj erotic din Oradea, care venise ca și client la salonul din Satu Mare și care le-a propus să lucreze pentru el. Ceea ce au și făcut, chiar dacă, în urma amenințărilor lui Suser, s-au întors pentru o zi în Satu Mare. Au rămas, în cele din urmă în Oradea, la salonul lui Kallo, ”unde era cald, aveau recepționeră și femeie de serviciu, fetele nefiind nevoite decât să facă masaj, în timp ce la salonul inculpatului S.O. era mai frig, iar fetele trebuiau să facă și curățenie și să spele prosoapele”.

Între cei doi inculpați a existat un evident conflict, fiecare încercând să ademenească și să profite de tinere, inclusiv de cele două minore, și au recurs pentru aceasta la amenințări la adresa tinerelor (a se vedea și episoadele cu pistoalele purtate de cei doi inculpați, care, deși nu au legătură directă cu faptele deduse judecății, sunt în măsură să intimideze pe oricine, cu atât mai mult două minore)”, se arată în actele de la dosar. Totuși, judecătorii au reținut că fetele nu au fost agresate fizic.

Iuliu Ovidiu Suser este acuzat și că s-a sustras verificărilor fiscale, nu ar fi anunțat schimbarea sediilor firmelor sale și că nu a plătit impozitul pe profit și nici impozitul datorat veniturilor angajaților din perioada decembrie 2010 – februarie 2011. În plus, nu ar fi trecut în contabilitate banii încasați de la clienții salonului de  masaj în perioada septembrie – noiembrie 2010.

Acuzațiile au fost respinse de Suser, care susținea că în salonul său se presta masaj ambiental, masaj de fizioterapie și masaj al coloanei și nicidecum masaj erotic. Minorele ar fi fost angajate cu patru ore și desfășurau doar activități de menaj (curățenie, spălat prosoape și cearșafuri), susținea bărbatul în fața judecătorilor. Iuliu Suser a mai arătat că voia doar să le ajute până când își găsesc o chirie în oraș și că toate declarațiile date de fostele angajate sunt mincinoase. El a respins și acuzele că s-ar fi sustras verificărilor fiscale, precizând că s-a despărțit de soția sa și aceasta nu i-ar fi pus la dispoziție actele firmei. În plus, contabilitatea era la zi și pentru toate serviciile prestate se elibera bon fiscal, arăta Suser.

Pe 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Oradea a hotărât condamnarea lui Iuliu Ovidiu Suser la 2 ani și 6 luni de închisoare și trimiterea după gratii a lui Kallo Albert pentru 2 ani.

Sursa: www.bihorjust.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.