Polonia a suspendat cursele aeriene spre și dinspre România

România a fost inclusă de autorităţile poloneze pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut, iar cursele aeriene către sau dinspre ţara noastră au fost suspendate temporar, începând de miercuri, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, măsura suspendării curselor aeriene se aplică pentru toate cele peste 40 de state incluse pe lista ţărilor cu risc epidemiologic crescut şi este valabilă până la data de 15 septembrie, urmând să fie reevaluată în funcţie de evoluţiile epidemiologice.

Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile poloneze, vor fi exceptate zborurile aeriene organizate la cererea sau cu acordul Guvernului polonez, zborurile umanitare, medicale şi cele de căutare şi salvare, zborurile militare poloneze şi străine, precum şi zborurile tip charter planificate anterior intrării în vigoare a hotărârii privind instituirea noilor măsuri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.