Cum s-a întâmplat accidentul din Carei ? A rupt un stalp (Foto)

Marti, 1 septembrie, în jurul orei 05.20, polițiștii din Carei au soluționat un eveniment rutier produs pe raza municipiului, soldat cu pagube materiale.

Un tânăr de 17 ani, din Carei conducând un autoturism pe strada Bogdan Petriceu Hașdeu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de beton din rețeaua electrică.

În urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat cu bună știință tânărului spre a fi condus pe drumurile publice, de către un careian de 21 de ani.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.