Deși nu știu multe despre acest lacas de cult, biserica aflata în pustietatile Satmarului atrage atenția multora, mai ales din cauza poveștilor și legendelor care se intretes pe aceste meleaguri. Acest loc miraculos, se găseşte pe un câmp, între municipiul Carei și comuna Petrești.

Nu se ştiu foarte multe detalii. Se spune ca biserica se deschidea doar o dată pe an, de Sfântă Mărie, la miezul nopții. Ușa bisericii s-ar fi deschis singură, fără chei sau intervenția cuiva şi tot singură s-ar fi închis. Fotografiile aeriene cu biserica sunt realizate de artistul fotograf Ovi D. Pop și au fost premiate la mai multe festivaluri internaționale de profil.

Lăcașul de cult a fost ridicat în pustietate – între orașul Carei și comuna Petrești, Satu Mare. Era considerată o biserică făcătoare de minuni, pentru că, în fiecare an, de Sfântă Mărie, la miezul nopții, ușa bisericii s-ar fi deschis singură, fără chei sau intervenția cuiva. După 24 de ore, tot singură s-ar fi închis. Iar miracolul era pentru oameni cu atât mai mare cu cât biserica este în mijlocul unui câmp și nu într-un sat locuit.

Despre locul respectiv există puține date oficiale sau informații istorice, însă legenda din jurul bisericii este cunoscută de oamenii din zonă, fiind acum loc de pelerinaj. Aflat la câteva sute de metri de drumul european care duce spre Oradea, lăcașul de cult impresionează prin simplitate. În fața sa se găsesc și acum o cruce și doi butuci de viță de vie.

În fiecare an, de sărbătoarea Sfintei Marii, mulți credincioși veneau aici, în pelerinaj. Aceștia lăsau bilețele cu rugăciuni, iar după ușa de la intrare erau agățate două cârje, ca semn al faptului că aici și-ar fi găsit cineva vindecarea.

„Cu mulți ani în urmă, aici era un sat. Localnicii îi spun „Chighie” sau „Kigye”, dar localitatea nici măcar nu mai există pe harta. Se spune că, acum câteva sute de ani, doi localnici s-ar fi dus cu căruțele la târg, în Carei, iar la întoarcere, nu au mai găsit mare lucru. Satul ar fi fost înghițit, cu tot cu oameni și case. Tot ce ar mai fi rămas în picioare este biserica, o cruce și doi butuci de viță de vie. Ceea ce e interesant e faptul că zona e una de câmpie, fără dealuri, iar biserica se află pe o limbă de pământ ușor ridicată, față de nivelul solului din jur. Potrivit legendei, dâmbul ar fi o reminiscență a mișcării pământului, atunci când satul a dispărut fără urmă. Ani la rândul, oamenii au venit să se roage aici, dar în anii ’80, fenomenul s-a stins brusc (probabil, din cauza presiunilor regimului comunist). Din ce am putut să aflăm, acum, o singura persoană s-ar mai ocupa de întreținerea bisericii”, povestesc blogerii de la Calatorinbascheti.ro.

Puține date au fost găsite din punct de vedere istoric. Satul ar fi fost pustiit după războiale turco-tătaro-austro-ungare și după revoluția lui Rakoczi, iar cu timpul oamenii s-ar fi mutat în Carei.