Delgaz Grid investeste 2 milioane de euro. Are rețea de gaze și în judetul Satu Mare

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, care deservește 20 de județe din nordul și vestul României a investit 2 milioane de euro în achiziționarea a 8 autolaboratoare echipate cu tehnologie laser, menite a detecta scăpările de gaz.

Alte 3 milioane de lei urmează să fie investite, până la finele acestui an, pentru achiziționarea a 280 de aparate de detectare portabile, de ultimă generație, care vor ajunge în dotarea echipelor specializate, echipe ce acoperă cele 20 de județe din aria de responsabilitate a companiei. Cele 8 mașini de detectare întregesc flota companiei care ajunge astfel la 13 autolaboratoare, ce permit detectarea scăpărilor de gaz ce pot apărea pe rețelele de distribuție a gazelor naturale și care au o lungime totală de peste 22.600 kilometri.

Delgaz Grid, compania de distributie din cadrul Grupului german E.ON, operează o rețea de gaze naturale de circa 22.650 km în 20 de județe din partea de Nord și de Vest a României, printre care și Satu Mare.

De la intrarea pe piața locală, in anul 2005, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro în principal pentru modernizarea rețelelor de gaze și electricitate și a virat către stat impozite și taxe de 2,3 miliarde de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.