Astazi, 13 august, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat la controlul de frontieră, C.P., în vârstă de 32 de ani, din județul Maramureș.
Polițiștii au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din țara noastră, pe numele lui fiind emis, în 14 martie 2018, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Judecătoria Baia Mare l-a condamnat la șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, faptă săvârșită în iunie 2016, în municipiul Baia Mare.
Drept urmare, acesta a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.