Parlamentul a inasprit pedepsele pentru agresorii sexuali. Guvernul vrea să-i scape ?

După ce Parlamentul a adoptat legea care inaspreste pedepsele pradatorilor sexuali, aceștia nu mai puteau fenta puscaria. Însă, este tratament discriminatoriu, spune Guvernul, care a sesizat Curtea Constituționala. Astfel, Executivul a blocat promulgarea legii. Sesizarea va fi analizată de CCR în 30 septembrie.

Azi, cei care comit infracţiunea de act sexual cu un minor primesc în România o condamnare de doar 2 ani de închisoare, chiar dacă victima e foarte mică, uneori sub vârsta de 13 ani.

La 30 iunie 2020, Camera Deputaţilor a votat o lege care modifică Codul Penal şi majorează aceste pedepse, astfel încât ele să fie executate doar în închisoare. Cu câteva zile înainte ca preşedintele României să promulge legea, Guvernul a reclamat la CCR că ea “ridică unele probleme de constituţionalitate”.

Pe lângă majorarea pedepselor, noua lege prevede că violul şi actul sexual cu un minor devin imprescriptibile, aşa cum sunt acum crimele şi infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război.

Soluţia legislativă aleasă pare arbitrară şi discriminatorie faţă de persoanele care săvârşesc infracţiunile de viol sau act sexual cu un minor”, argumentează Guvernul în sesizarea CCR, semnată de Ludovic Orban. Guvernul admite că ”infracţiunile contra libertăţii şi integrităţii sexuale au un specific aparte şi că, din cauza traumelor provocate victimelor, în multe cazuri trece o perioadă considerabilă de timp până când acestea pot aduce la cunoştinţa organelor judiciare fapta comisă”, dar critică imprescriptibilitatea ”din perspectiva autorului infracţiunii”.

În cazul violului, dacă victima este majoră, prescripţia generală intervine după 8 ani de la data comiterii faptei. Dacă în acest timp, anchetatorii nu au reuşit să-l descopere pe autor, el nu mai răspunde în faţa legii pentru fapta lui. Dacă victima violului este un copil, prescripția intervine după 10 ani. După 5 ani se prescrie infracţiunea de act sexual cu un minor, atunci când victima are vârsta între 13 și 15 ani. Dacă victima nu a împlinit vârsta de 13 ani, prescripţia generală intervine după 8 ani.

Proiectul de lege iniţiat de deputata Oana Bîzgan, fostă USR, acum parlamentar independent, şi adoptat de Parlament majorează pedepsele astfel:

– Actul sexual comis de un major cu un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 12 ani.

– Dacă victima are între 14 şi 16 ani, iar făptuitorul este major, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani.

-Actul sexual cu un minor nu se sancţionează atunci când diferenţa de vârstă dintre făptuitor şi victimă nu depăşeşte 3 ani.

-Violul se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani (acum, este de la 3 la 10 ani), iar dacă fapta a avut ca urmare vătămarea corporală sau a pus în pericol viața victimei în orice alt mod, pedeapsa este intre 5 și 10 ani de închisoare.

Guvernul României a depus un amendament la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, prin care cerea să se renunţe la pedepsirea în exces a adulţilor care comit infracţiunea de act sexual cu un minor. Să se renunţe măcar în cazul în care victimele au vârste între 14 şi 16 ani, a cerut Guvernul.

Pentru că ”reglementarea ca variantă agravată a faptei de comitere a unui act sexual cu un minor, atunci când făptuitorul a împlinit 18 ani, reduce aplicarea variantei tip a infracțiunii (pedepsită cu închisoarea între un an și 5 ani) doar la cazurile în care autorul este un minor care răspunde penal, iar diferența de vârstă depășește 3 ani”.

Sursa: www.libertatea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.