O șoferiță româncă de TIR a murit în Franța, în cabina camionului făcută praf pe autostradă. Lucreția era mama a trei copii și lucra în echipaj cu soțul ei, care era la volan în momentul accidentului.
Marius o schimbase pe Lucreția cu doar 15 minute înainte de tragedie. Cei doi sunt din Bistrita.
„Lucrau amândoi în echipaj pe camionul respectiv. Erau în regulă, din punct de vedere legal, aveau atestatele, totul în regulă”, a declarat directorul general al Filadelfia, Nelu Sighiartău.
„Erau Marius și Lucreția și încă două camioane de-ale noastre. Cu vreo 15 – 20 de minute înainte de accident, au oprit la un PECO și au alimentat. Până acolo a condus Lucreția, iar de la Peco s-a urcat Marius la volan. Încă nu știm ce s-a întâmplat exact, dar din ce am vorbit cu reprezentanții poliției franceze și cu consulatul de la Strassburg, cel mai probabil acolo ar fi fost mai multe camioane oprite, din ceva motiv, și probabil Marius nu a văzut la timp avariile celui din fața sa. Altfel nu se explică. Dar doar aceste informații le avem momentan”, a mai explicat Nelu Sighiartău.