Noi condiții de intrare în Ungaria, începând de la 1 august

Incepând de sâmbătă, 1 august, sunt impuse noi condiții pentru intrarea în Ungaria. Călătorii care vin din ţări clasate în categoria „galbenă” sau „roşie” trebuie să plătească efectuarea de teste PCR și trebuie să rămână în carantină obligatorie la domiciliu timp de două săptămâni, a explicat vineri epidemiologul-șef al Ungariei, Cecilia Muller.

România figurează ca țară din „zona galbenă” pe lista autorităților maghiare.

Cei care intră în țară vor fi examinați medical la graniță și vor primi o notificare pentru carantină obligatorie la domiciliu. Împreună cu această notificare vor primi și un card de culoare roșie pe care vor trebui să-l lipească pe ușa apartamentului lor. Cei care nu vor să rămână în carantina de 14 zile trebuie să depună o solicitare în acest sens la administraţia locală, contra unui cost de 3000 de forinţi (8,5 euro), şi primesc o adeverinţă în baza căreia pot părăsi carantina pentru a merge la un centru pentru testare, scrie Digi24.

Persoanele care vin din ţări „galbene” pot părăsi carantina după primul test PCR negativ, dar tot au obligaţia de a face şi al doilea test.

Cei care revin din ţări „roşii” trebuie să rămână în carantină acasă până la al doilea test PCR negativ, a precizat Cecilia Muller.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.