“Ziua Imnului” la Carei (Foto)

Astazi, 29 iulie, de la ora 10.00, pe platoul din fața Monumentului Ostașului Român din Carei a avut loc un scurt moment solemn, organizat de către Direcția de Cultură a Municipiului Carei, cu ocazia Zilei Imnului Național al României.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Național de către membrii corului Asociației „Unirea 2009”, alături de cei prezenți, apoi a urmat o rugăciune de mulțumire rostită de părintele Valer Pop.

A luat cuvântul Adrian Cozma, directorul de cabinet al Cancelariei Prefectului Județului Satu Mare, care a transmis mesajul Prefectului Județului Satu Mare, domnul Radu Bud.

Istoricul Imnului Național a fost evocat de Adrian Ștefănuți, referent în cadrul Centrului de Promovare a Turismului Cultural.

În încheiere, corul Asociației „Unirea 2009”, avându-l ca dirijor pe Bogdan Zonocan, a interpretat melodia patriotică „Când frumoasă Românie”.

Ziua de 29 iulie a fost desemnată, în 1998, Ziua Imnului Național al României. Potrivit Constituției, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.