Pe teritoriul României, pana astăzi, 29 iulie, au fost confirmate 48.235 cazuri de persoane infectate cu coronavirus. Au fost confirmate alte doua cazuri la Satu Mare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.182 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
Până astăzi, 2.269 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 28.07.2020 (10:00) – 29.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 30 de decese (15 bărbați și 15 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 9 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate cele 30 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.