Accident în localitatea Caraseu. Un ranit

În această noapte, în jurul orei 01.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier, în localitatea Cărășeu.

În urma primelor cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 32 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu doi stâlpi din beton ai rețelei de iluminat public stradal, din afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Județean Satu Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza stării de sănătate, astfel că i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea determinării eventualei alcoolemii.

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.