Hoțul din apartament a fost prins de polițiști

La data de 10 iulie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o tânără, de 20 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în perioada 26 – 29 iunie a.c. prin escaladarea balconului și forțarea ușii de acces în balcon, într-un apartament din municipiul Satu Mare, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 1800 de lei.

 

În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr, de 19 ani, din Noroieni, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.

 

Prin extinderea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că persoana de 19 ani, ar fi pătruns de asemenea într-un alt apartament din Satu Mare prin forțarea geamului de la baie, de unde ar fi sustras 150 de lei, iar în perioada 4 – 5 iulie a.c., ar fi sustras din locuința unei alte persoane vătămate din municipiu 2 500 de lei și 50 de euro.

 

Față de persoana în cauză polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, în cadrul dosarelor penale întocmite sub aspectul infracțiunilor de furt calificat, aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.