”Am votat astăzi pentru înființarea a două Comisii parlamentare de anchetă. Este vorba despre două teme intens vehiculate în ultimele luni și care au iscat dezbateri aprinse în societate: deplasarea muncitorilor români sezonieri la cules de sparanghel și achizițiile publice făcute de instituțiile statului de la declanșarea epidemiei de Covid-19.
Cei responsabili trebuie să dea răspunsuri la multe întrebări, cum ar fi: cum a fost posibil ca, în timp ce erau în vigoare ordonanțele militare, mii de români să poată circula înghesuiți în autocare, trenuri și avioane și să aibă cale liberă spre fermele europene? Cât costă, de fapt, măștile de protecție, aparatele, dezinfectantul… de unde sunt cumpărate, cum sunt distribuite? Vor fi mai multe întrebări și sunt sigură că răspunsurile sunt așteptate de toți românii.
Cele două comisii sunt necesare și este datoria noastră, ca reprezentanți direcți ai cetățenilor, să clarificăm aceste controverse. Iar Parlamentul poate și trebuie să se implice acolo unde românii au de suferit, sunt tratați incorect sau banii lor sunt cheltuiți pe lângă lege. Nu spun că e așa în aceste două cazuri. Dar trebuie verificat și asta vom face.” a declarat azi deputatul sătmărean Ioana Bran.