Drumul dintre Viile Satu Mare și Tătărești a fost finalizat

Trosonul de drum cuprins între Viile Satu Mare – Tătărești a fost astăzi recepționat odată cu finalizarea lucrărilor de construcție a drumului.

Lucrarea în valoare de 6 milioane lei cu TVA, fonduri provenite prin Programul Național de Dezvoltare Locală, a fost realizată de Antrepriza de Reparații și Lucrări – ARL Cluj S.A. Porțiunea de drum modernizată are o lungime de 4,19 km, iar lățimea carosabilului este de 6,5 m. Pe lângă lucrările realizate la partea carosabilă, constructorul a mai amenajat intersecțiile cu drumurile laterale, rigolele carosabile, 132 de accese la proprietăți, 7 km șanturi de pământ, 1 km șanturi betonate, 6 podețe tubulare și a fost reabilitat un pod.

La recepția finală au participat președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, vicepreședintele Ioan Rus, echipa Direcției Tehnice, reprezentații constructorului și primarul comunei Viile Satu Mare, Szücs Szabolcs.

Executantul asigură o garanție de bună execuție pentru o perioadă de 80 luni.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.