Parteneriat inedit între CJ Maramureș și Primăria Baia Mare

Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare au încheiat un PARTENERIAT ADMINISTRATIV ȘI CIVIC în folosul maramureșenilor.

Parteneriatul debutează prin IMPLEMENTAREA în comun de către administrația județeană și cea municipală a DOUĂ PROIECTE inițiate pentru sănătatea maramureșenilor.

🏥Primul dintre acestea prevede finanțarea în comun a DOTĂRII SĂLII DE OPERAȚII chirurgie cardiacă, cardiovasculară şi toracică din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare. Astfel, se va putea finaliza Compartimentul de #ChirugieCardiacă din cadrul spitalului.

👩‍⚕️👨‍⚕️Proiectul în valoare de aproximativ 2 milioane lei va aduce Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare pe harta sănătății din România, ca CENTRU REGIONAL unde se vor putea efectua operații pe #corddeschis.

🆙Al doilea proiect votat în ședință, în cadrul căruia Consiliul Județean Maramureș încheie un acord de cooperare cu Primăria Municipiului Baia Mare este unul extrem de ambițios, întrucât constituie o inițiativă de testare în masă.

Proiectul „TESTĂM PENTRU SĂNĂTATEA MARAMUREȘENILOR”, care se adresează către cel puțin 50.000 de maramureșeni, prevede achiziționarea de #testeautomate pentru aparatele Real-Time PCR, astfel încât să se reducă atât timpii, cât și riscurile și costurile testării.

🆙Acesta urmărește, de asemenea, sprijinirea mediului de afaceri prin TESTAREA ANGAJAȚILOR operatorilor economici din județ, astfel încât activitatea economică să poată fi reluată.

🤝Ambițiile parteneriatului dintre cele două instituții depășesc cele două proiecte, Consiliul Județean Maramureș și Primăria Municipiului Baia Mare având mai multe OBIECTIVE pentru care ne-am propus să ne UNIM forțele.

🏥Proiectele din domeniul sănătății deschid o plajă largă de obiective în ceea ce privește administrarea #domeniuluisanitar. Cel mai important dintre acestea face referire la implementarea unei coordonări unice a sistemului sanitar din județul Maramureș, prin crearea unei platforme comune de administrare a spitalelor, pe baza unui parteneriat al celor două instituții. Dincolo de spitale, administrarea comună se referă și la centrele de îngrijire pentru copii, vârstnici și persoane cu dizabilități.

ℹ️Relația cu #mediuldeafaceri constituie o altă direcție importantă a acestui parteneriat, atât Consiliul Județean Maramureș, cât și Primăria Municipiului Baia Mare urmărind să încurajeze un DIALOG DESCHIS cu operatorii economici din Maramureș, prin care aceștia să găsească sprijin în administrația locală.

⚽️În ceea ce privește domeniul sportului, se dorește susținerea unei ECHIPE LOCALE DE FOTBAL, iar la solicitarea suporterilor care doresc să se țină cont de istoria fotbalului maramureșean, aceasta urmează să fie numită ”Minerul Maramureș”.

#Cultura și #turismul sunt, la rândul lor, preocupări comune ale administrației județene și municipale, dorindu-ne dezvoltarea extensivă a Maramureșului pe aceste paliere, prin sprijinirea unităților administrativ-teritoriale care au relevanță în aceste domenii.

👩‍🏫👨‍🏫Următorul obiectiv comun face referire la #educație, domeniu care stă și la baza dezvoltării economice. Împreună cu profesioniști din domeniu, dorim crearea la nivel local a unui sistem de ÎNVĂȚĂMÂNT MODERN, care să dea posibilitatea elevilor să se pregătească pentru viață și viitorul care îi așteaptă.

📕Nu în ultimul rând, parteneriatul prevede o coordonare între municipiu și județ în ceea ce privește strategia #fonduriloreuropene, pe perioada 2021-2027.

sursa: Consiliul Județean Maramureș

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.