Câteva semne de întrebare referitor la actul prin care s-a restrăns accesul pacienților în spitale

Avocatul Gheorghe Piperea prezintă azi într-o postare pe pagina sa de Facebook actul prin care a fost restrâns accesul în spitale pentru pacienții care nu sufereau de COVID-19 ridicând tottodată o serie de semne de întrebare referitoare la legalitatea acestuia.

“Aveți aici o poză a ordinului “comandantului acțiunii” (ce formulă cool, de revoluție cubaneză…) care a închis, practic, 90% din spitale, plus policlinici, cabinete medicale, clinici stomatologice, săli de fizioterapie și recuperare medicală etc. Tot ceea ce nu a fost “urgență medicală” nu a putut fi tratat, îngrijit, supus recuperării, analizat și evaluat. Dincolo de faptul că urgențele medicale au fost asociate covid-19 sau au fost la latitudinea unor manageri de spitale (ați văzut ce profesii au unii dintre ei, puși de puterea pandemică…), este evident ca au fost ținuți la distanță milioane de pacienți cronici sau cu probleme medicale acute, pentru o fantasmă. Cineva îmi atrăgea atenția – și are dreptate – că imposibilitatea analizelor și evaluărilor medicale va putea lăsa fără indemnizații și pensii de boală/incapacitate de muncă sute de mii de oameni.

Este limpede că acest ordin al comandantului acțiunii, contrasemnat de doi miniștri, a restrâns sever și anti-constituțional dreptul la sănătate și, în cazul plătitorilor de asigurări, dreptul de proprietate asupra prestațiilor medicale la care sistemul sanitar este obligat.

Cu toate acestea, respectivul act administrativ nu e ordin de ministru, nu e ordonanță militară, nu e hotarâre de guverna și, cu atât mai mult, nu e lege, singura care ar fi putut restrânge drepturi, în condițiile art. 53 din Constituție.

Grav este că, deși este emis și se întemeiază pe decretul privind starea de urgență, care NU mai este în vigoare, acest ordin este încă aplicabil și chiar se aplică strict, în ciuda tot mai multor proteste ale pacienților și ale medicilor.

Nu e sarcastic că cei trei triumviri care au copt acest ordin încearcă să se disculpe acum, anticipat în raport de viitoarele procese penale, că refuzul tratamentului și al internării, care a cauzat atâtea drame și tragedii, este culpa și răspunderea exclusive ale managerilor de spital și ale medicilor?

Dacă nu vi se pare că această scuză vă insultă inteligența, nu aveți decât să rămâneți pasivi – eu nu voi rămâne.

PS Ca să vedeți ce scrie în poză, dați click pe ea și măriți-o.” scrie Piperea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.