Memorie eternă eroilor neamului! Ziua Eroilor (FOTO)

“Învingători sau martiri în luptele ce-au purtat, ei au cu toţii dreptul la recunoştinţa neamului întreg, pentru ca prin braţul lor şi mai mult încă prin puternica lor amintire împlântată în sufletul poporului, ei au lăsat un izvor de virtute, din care cu toţii au dreptul să se întărească pentru viitor.” (A. D. Xenopol).

Astăzi celebrăm Ziua eroilor, o sărbătoare dedicată eroilor cunoscuţi şi necunoscuţi, căzuţi în luptă de-a lungul veacurilor pentru credinţă, libertate, dreptate, pentru apărarea şi reîntregirea neamului. Cinstirea celor care şi-au dat viaţa pentru aceste sfinte idealuri se săvârşeşte de aproape un secol, încă din 1920, când s-a stabilit ca Ziua Eroilor să fie sărbătorită cu prilejul Zilei Înălţării Domnului, dată decretată sărbătoare naţională a poporului român.

Reprezentanți ai administrației județene au depus o coroană de flori cu ocazia Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor din Satu Mare, după ce au participat la un ceremonial militar-religios.

Prin gestul dumnealor, au adus un omagiu de înaltă prețuire și respect pentru eroii, ostașii și tuturor celor care au scris istorie prin propriul sacrificiu, pe câmpurile de luptă.

Eroii neamului au avut azi parte de o atenţie deosebită.

E ziua când ne înclinăm frunţile şi rostim o rugăciune pentru sufletele celor care au pierit departe de cei dragi, dar pentru o cauză sfântă. Le datorăm mai mult decât recunoştinţă, le datorăm existenţa noastră ca neam, ca ţară, ca individ. Să nu le uităm jertfa, să le cinstim memoria şi, mai ales, să avem grijă să nu uităm principiile care i-au mânat pe ei în luptă: credinţă, libertate, dreptate!

Şi pentru că astăzi este şi o sărbătoare împărătească, Înălţarea Domnului, moment în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a urcat la ceruri, vă adresăm salutul creştinesc: Hristos S-a Înălţat!

Sursa: Consiliul Județean Satu Mare

Instituția Prefectului

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.