Deputatul sătmărean Ioana Bran reacționează la scandalul momentului din județul Satu Mare criticând dur schimbările făcute în aceste zile la conducerea unor instituții importante din județ.
„Este scandalos ceea ce face PNL cu instituțiile descentralizate din Satu Mare.
Au numit la Inspectoratul Școlar, prin detașare și nu prin concurs, o doamnă care vine de la o școală din mediul rural. Am tot respectul pentru toți profesorii, inclusiv pentru cei din mediul rural, dar suntem într-un moment delicat, cu multe incertitudini. La cârma Inspectoratului era nevoie de un om cu experiență. Anișoara Boitor are însă calitatea de a fi fost membră PDL (actualul PNL). Vă întreb: poate dumneaei să gestioneze examenul de bacalaureat 2020? Evaluarea națională?
La Direcția Sanitar Veterinară au schimbat directorul, care a gestionat foarte bine problemele pe care le-am avut în județ – focarele de pesta porcină africană sau de scrapie la oi. Pe Nicolae Dumuța l-au trimis tocmai la Neamț!
Nu în ultimul rând, liberalii au lovit Satu Mare și în zona de mediu, de unde au schimbat-o pe doamna Elisabeta Bekesi, ce ocupa această poziție de zece ani și care este un profesionist respectat de noi toți din județ.
PNL face numiri exclusiv politice în instituțiile statului, pentru a-și securiza și fideliza „nucleul dur” din toate zonele. Dar cu ce costuri? Oamenii care conduc deconcentratele sunt plătiți de români, nu de PNL! Ei trebuie să fie profesioniști, nu aplaudaci de partid!
Dar ce așteptări mai putem avea de la un guvern preocupat numai de alegeri și de voturi? Ceea ce nu văd liberalii este că românii sunt în pericol de a nu mai avea nici bani de benzină sau de bilete de autobuz ca să vină la vot, după dezastrul guvernării lor!” transmite Bran.