Grădina Stea este în plină producție. Se reiau livrările săptămânale

“După mai bine de două luni în care Grădina Stea a fost îngrijită doar de colegul nostru, Alex, horticultor de meserie, de săptămâna trecută am repornit activitățile cu mamele din Sătmărel. Grupate câte două, pentru a putea respecta cât mai bine regulile de distanțare socială, acestea vin zilnic la grădină în câte două serii. Perioada stării de urgență a fost foarte dificilă pentru ele din multe puncte de vedere, iar bucuria revenirii la activitățile de terapie ocupațională se observă cu ușurință. Grădina Stea este locul în care ele au ocazia să se simtă apreciate și susținute să-și conștientizeze capacitățile. Este în locul în care au libertatea de a se exprima și unde sunt ascultate de colegii noștri care le transmit încredere în puterea lor de a-și rezolva problemele. Este locul în care ele își dezvoltă abilitățile, învață să-și asume responsabilitatea de a-și schimba viața în bine și sunt susținute să muncească pentru a înfăptui pentru sine și familiile lor schimbările necesare.

Iar roadele muncii lor se transformă într-o sursă de hrană sănătoasă pentru cei care înțeleg cât este de important să fim atenți la ce mâncăm.

Suntem recunoscători tuturor clienților Grădinii Stea care fac posibilă continuarea misiunii noastre. Am repornit livrările săptămânale, urmând să anunțăm în curând conținutul coșurilor ce vor putea fi comandate pentru livrarea de vineri, 29 mai.

Mai multe detalii pe: gradinastea.ro” au transmis reprezentanții asociației pe pagina lor de socializare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.