Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Astfel, la data de 25 mai a.c., 151 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.
În perioada de referință au fost efectuate 1.936 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.
Totodată, polițiștii au identificat trei persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, acestea fiind sancționate contravențional și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate în centre de carantină.
În contextul trecerii la starea de alertă, polițiștii acționează în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.