61 de sancțiuni aplicate pentru nerespectarea măsurilor impuse de starea de urgență

 

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Astfel, la data de 12 mai a.c., 134 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.

În  ceea  ce  privește  sancțiunile  contravenționale, în  cursul  zilei  de ieri, 12 mai a.c., polițiștii  au  aplicat  61 de sancțiuni  contravenționale în valoare  de 16.505 de  lei.

 

În perioada de referință au fost efectuate 380 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

 

De asemenea, 59 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.