CORONAVIRUS. 40 de sancțiuni aplicate ieri de polițiștii sătmăreni

În data de 5 mai a.c., 293 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 5 mai a.c., polițiștii au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 67.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

Totodată, polițiștii au identificat o persoană care nu a respectat măsurile de izolare la domiciliu, aceasta fiind sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2 000 de lei și a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoana mai sus menționată a fost internată într-un centru de carantină.

În perioada de referință au fost efectuate 613 de verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.

De asemenea, 34 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate abateri.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.