O sătmăreancă îi cere prefectului redeschiderea bisericilor

Sătmăreanca Corina Stanciu, chimist specialist biochimie medicală la Spitalul Județean de urgență Satu Mare îi transmite azi o scrisoare deschisă prefectului județului Satu Mare, Radu Bud, prin care îi explică acestuia importanța redeschiderii bisericilor și îi solicită acestuia să devină un promotor al acestei idei.

În continuare vă redăm integral conținutul acestei scrisori:

SCRISOARE DESCHISĂ

Către,

Instituţia Prefectului Satu Mare

Stimate domnule Prefect Radu Bud,

La începutul lunii aprilie m-am bucurat de prezența dumneavoastră în mijlocul colectivului departamentului de Biologie Moleculară, al Laboratorului de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare. Ne-ați oferit tot sprijinul în vederea demarării cât mai rapide a analizelor pentru determinarea virusului SARS-CoV2, care a produs pe întreg mapamondul îmbolnăvirile de COVID-19, sprijin pentru care vă mulțumesc.

Ca reprezentant al Guvernului României în teritoriu, a venit momentul să vă solicit ajutorul în vederea rezolvării unei alte probleme stringente a acestei perioade pentru un procent important din cetățenii acestei țări, și anume participarea la slujbele religioase.

Chiar dacă s-a făcut cu scopul de a preveni extinderea îmbolnăvirilor, ordonanța militară care interzice accesul publicului la slujbele religioase încalcă articolul din Constituţie care prevede că „libertatea credinţelor religioase nu poate fi îngrădită sub nicio formă”.

Ținând cont că se apropie ziua de 15 mai care este punctul final al situației de urgență, în ultimele zile am observat diverse propuneri pentru deschiderea teraselor și a restaurantelor, cu respectarea anumitor norme de prevenire a eventualelor îmbolnăviri, nici un cuvânt însă despre permiterea accesului credincioșilor la slujbele religioase.

Nu înțeleg care este logica după care s-a stabilit că participarea la Sfânta Liturghie ar fi mai periculoasă decât luarea mesei la restaurant. Noi ortodocșii avem nevoie în aceeași măsură de hrană duhovnicească, ca și de cea trupească, dar mai bine zis hrana duhovnicească este cu mult mai necesară. În ultimele săptămâni, accesul la hrana duhovnicească, prin participarea fizică la Sfânta Liturghie a fost îngrădit în proporție de 99%, deoarece transmisiunile on-line ale sfintelor slujbe nu au asigurat decât 1% din necesarul spiritual al unui creștin practicant. În toată această perioadă creștinii au fost lipsiți de contactul direct cu Sfintele Taine ale Bisericii, resimțind acut lipsa posibilității de a se spovedi și împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.

Rămăsese însă o rază de speranță pentru revenirea la normalitate după data de 15 mai, dar care pare să se estompeze pe zi ce trece deoarece deschiderea bisericilor nu este printre prioritățile prezidențiale.

Fiecare om are dreptul să creadă sau nu în Dumnezeu, dar cei care nu cred în El, nu au dreptul de a limita libertățile celor care își pun nădejdea în Domnul, libertatea credințelor religioase fiind garantată prin Constituția României.

Drept urmare a celor prezentate mai sus și a faptului că numărul de cazuri noi de îmbolnăviri cu COVID-19 confirmat de către Grupul de Comunicare Strategică este în scădere pe plan național, iar în județul Satu Mare nu s-a mai semnalat nici un caz nou în ultima săptămână, vă rog să luați act de cererea mea și să susțineti dreptul fiecărui cetățean la exercitarea credinței religioase, devenind un promotor al celor care vor solicita în această perioadă deschiderea bisericilor și posibilitatea credincioșilor, care doresc acest lucru, de a participa fizic la Sfintele Slujbe, cu respectarea normelor de prevenire a îmbolnăvirilor. În acest scop, distanțarea socială poate fi păstrată mai eficient în biserici, decât în piețe, hypermarketuri, terase și restaurante.

Cu prețuire,

Corina Stanciu – creștin-ortodox, chimist specialist biochimie medicală

Un Comentariu la "O sătmăreancă îi cere prefectului redeschiderea bisericilor"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.