Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 27 aprilie a.c., activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 50 sancțiuni contravenționale.
Astfel, la data de 27 aprilie a.c., pe lângă activitățile de control desfășurate în contextul stării de urgență, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au efectuat activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care aplicat peste 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 12 200 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 4 conducători auto și au ridicat 3 certificate de înmatriculare.