CORONAVIRUS Satu Mare: 45 de cazuri confirmate, 6 decese

În județul Satu Mare, astăzi, 19 aprilie, se află în carantină 392 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 816 persoane.

Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 6 decese cauzate de coronavirus.

❗️Toate informațiile cu privire la persoanele depistate pozitiv, starea de sănătate și numărul testelor efectuate sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.

🔴Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Astfel, la data de 18 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 28.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

🔴De asemenea, polițiștii au identificat 2 persoane care nu au respectat măsurile de izolare la domiciliu, astfel că a fost anunțată Direcția de Sănătate Publică, iar persoanele mai sus menționate au fost internate în centre de carantină pentru o perioadă de 14 zile, pe propria cheltuială. De asemenea, față de acestea, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale, cu amendă în valoare de 4.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu.

🔴În perioada de referință, au fost efectuate 945 de verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu.

🔴De asemenea, 20 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.

🔴În perioada 18.04.2020, ora 07:15 – 19.04.2020, ora 07:15, la PTF #Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 196 persoane, dintre care 164 transportatori marfă. Dintre acestea, 6 persoane au fost escortate în centre de carantină în județele de domiciliu, iar 3 persoane au intrat în izolare la domiciliu.

Restul de 26 lucrători transfrontalieri și 161 transportatori de marfă au fost chestionați și evaluați de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.

Până la data de 19.04.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 726 persoane.

🔴La #Urziceni, pe sensul de intrare în țară nu s-a prezentat nicio persoană.

Până la data de 19.04.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 91 de persoane.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.