Incendiu la o șură din Negrești Oaș (FOTO)

Azi, 4 Aprilie, în jurul orei 08:30, pompierii din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodarească din orașul Negrești Oaș.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu violență la acoperișul anexei, fiind cuprinse de flăcări mai multe materiale combustibile.

Având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile aflate în interiorul și podul anexei, acțiunea de lichidare a incendiului a durat aproximativ 2 ore și jumătate. Concomitent cu intervenția pentru stingerea incendiului, pompierii au acționat pentru limitarea propagării acestuia la două case de locuit aflate în imediata apropiere.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă a ars acoperișul anexei în întregime, lemnele și alte materiale combustibile depozitate în interior.

Cauza probabilă de producere

a incendiului a fost un scurtcircuit electric – improvizații la sistemul electric.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.