150 de persoane amendate în județ pentru că nu aveau hârtii la ei

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare, echipajele mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări în cazul a 2836 de persoane, privind respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență, a măsurilor de izolare la domiciliu, nefiind constatate nereguli.

 

Tot în ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 150 de sancțiuni contravenționale în valoare de 199.500 de lei persoanelor care nu au respectat prevederile art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.

 

Pe parcursul zilei de ieri, 31 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 114 de agenți economici de pe raza județului Satu Mare a căror activitate a fost suspendată în această perioadă, fără a fi identificate nereguli, aceștia înțelegând gravitatea situației și astfel conformându-se.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.