226 de persoane nu au respectat autoizolarea

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 226 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 4 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

 

Totodată, începând de aseară, de la ora 22.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motive referitoare la deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi, deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie și deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

 

Reiterăm faptul că, începând din data de 23 martie a.c., în intervalul orar 22.00 – 06.00, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sau personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la solicitarea autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere și actul de identitate, după caz. Declarația pe propria răspundere poate fi completată și olograf.

sursa: Grupul de Comunicare Strategica

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.