S-au dat drept instalatori și i-au ușurat portofelul

La data de 5 martie a.c., în jurul orei 11.30, polițiștii sătmăreni au fost sesizați de către o femeie, de 87 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute profitând de neatenția acesteia și folosind pretextul că vor să verifice instalația de apă, au reușit să sustragă o sumă de bani dintr-un portofel aflat în locuința persoanei vătămate.

Cu ocazia cercetărilor efectuate polițiștii au depistat la data de 9 martie a.c., persoanele bănuite de furt, ca fiind doi bărbați, de 35, respectiv 30 de ani, ambii din municipiul Cluj Napoca.

Față de persoanele în cauză polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.