Gloria Bistrița vs. Herning-Ikast – Șanse reale de a prinde semifinalele EHF Cup?

După ce a fost reintrodusă în competiție de Federația Europeană de Handbal, în urma excluderii echipei Corona Brașov – formație suspendată din toate competițiile datorită dopajului, fetele de la Bistrița au reușit să treacă și de faza grupelor.

Gloria Bistrița s-a clasat pe locul secund în grupa C, în urma danezelor de la Odense Handbold, după un meci absolut dramatic. Echipa maghiară Erdi conducea cu 24-23, însă în ultima secundă a partidei, Valentina Ardean-Elisei a marcat golul egalizator care le-a fost suficient arădencelor pentru a-și apăra avantajul de un punct pe care îl aveau în clasament în fața celor de la Erdi.

În turul următor, echipa antrenată de Horațiu Pașca va întâlni formația Herning-Ikast. Dacă Gloria are o cotă de 20 pentru a câștiga competiția, danezele au o cotă ceva mai mică, de 15, însă putem spune că ardelencele au șanse reale de calificare, întrucât nu vor întâlni în această fază principalele 4 favorite la câștigarea turneului: Siofok, Odense, Podravka și Thuringer.

Deși a început grupa în forță, Herning-Ikast, cu două victorii și un rezultat de egalitate în primele 3 partide, danezele trec print-o fază proastă: Au pierdut 4 dintre ultimele 5 partide disputate în toate competițiile.

Gloria Bistrița va juca manșa tur a sfertului de finală împotriva celor de la Herning-Ikast în fața propriilor suporteri, în data de 29 februarie, urmând ca returul să aibă loc pe 7 martie.

Pariorii și-au pregătit deja strategia pentru acest meci

Handbalul nu este cel mai popular sport în rândul pasionaților de jocuri de noroc din România, însă datorită performanțelor obținute de echipele românești în ultimii ani, și în special de către reușitele Cristinei Neagu, sportul și-a sporit numărul de simpatizanți.

Pentru această partidă, specialiștii s-au gândit să folosească o strategie transpusă din fotbal. Este vorba despre Minutul Următorului Gol (MUG), care presupune plasarea unei succesiuni de pariuri live până la marcarea unul gol, moment în care se marchează profitul.

În handbal, pentru că se marchează foarte multe goluri în meci, nu se poate aplica mecanismul, însă se poate miza pe loviturile de la 7 metri. În medie, există aproximativ 7.5 astfel de lovituri de pedeapsă într-o partidă de handbal.

Strategia este simplă: se stabilește un câștig dorit și se va paria de fiecare dată pe faptul că următoarea lovitură de la 7 metri va fi transformată cu succes, pronostic ce primește cote cuprinse între 1.80 și 2.00. În cazul în care primul pariu va fi necâștigător, se va mări miza pentru a asigura profitul vizat inițial. La fel se procedează și în cazul în care al doilea și al treilea pariu vor fi necâștigătoare.

Totul este ca pariorul să se oprească în momentul în care câștigă o mână și implicit, obține profitul vizat inițial. Miza următorului pariu se calculează ținând cont de investiția făcută și de targetul propus, împărțind totalul la cota oferită. Vom face o simulare pentru a exemplifica. Dacă ți-ai propus să obții un profit de 50 RON, cam așa ar putea arăta o secvență de pariere folosind această strategie:

  • Pariu #2 – Cotă 1.90 – Miză = 26.31 RON – necâștigător
  • Pariu #2 – Cotă 1.92 – Miză = 39.74 RON – necâștigător
  • Pariu #3 – Cotă 1.88 – Miză = 61.07 RON – necâștigător
  • Pariu #4 – Cotă 1.90 – Miză = 93.22 RON – câștigător.

Câștigul de pe biletul nr. 4 ar fi fost de 177.12 RON. Miza totală, adică investiția făcută, a fost de 127.12 RON, ținând cont că primele 3 lovituri de la 7 metri au fost ratate (lucru nu foarte des întâlnit), iar diferența, de 50 RON, este profitul vizat pe care ni l-am propus la început.

Desigur, șansele de reușită cresc atunci când analizăm bine formațiile implicate în meci și dacă recurgem la cele mai bune cote pentru pariuri handbal. Totodată, trebuie să ne asigurăm că avem un buget care să ne permită să putem trece și peste partidele în care se manifestă ghinionul.

Cu toate acestea, există anumite motive care pot împiedica ducerea la capăt cu succes a acestei abordări, cum ar fi întreruperea electricității, a internetului sau suspendarea acestui tip de pariu la agenția la care jucăm, așa că nu trebuie niciodată să mizăm mai mult decât ne permitem să pierdem!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.