O femeie s-a răsturnat cu mașina în șanț

La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 07.50, polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.C. 96, între localitățile Ambud și Amați, a avut loc un eveniment rutier.

În urma primelor verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 37 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, răsturnându-se cu acesta în afara părții carosabile.

În urma accidentului, o pasagera din auto, în vârstă de 59 de ani, din municipiul Satu Mare, a suferit vătămări corporale.

Persoana de la volan a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

În cauză cercetările continuă în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.