Bărbat prins cu peste 1500 de pachete de țigări de contrabandă

Peste 31 000 de fire de țigări au fost ridicate în vederea confiscării de polițiștii sătmăreni la data de 11 februarie a.c.

Ieri, 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au oprit pe DN 1C, în localitatea Halmeu, un autoturism condus de un bărbat, de 38 de ani, din județul Maramureș.

În urma controlului efectuat polițiștii au descoperit faptul că susnumitul transporta 31 560 de fire de țigări de proveniență Ucraina, fără a putea prezenta pentru acestea documente legale.

În cauză se efectuează în continuare cercetări în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.