Doar o amendă dată de DSVSA săptămâna aceasta

 

Inspectorii  Direcției  Sanitare  Veterinare  și  pentru  Siguranța  Alimentelor (DSVSA) Satu-Mare au realizat, în perioada 17.01.2020 – 23.01.2020, în domeniul controlului oficial al siguranței alimentare, 88 acțiuni de control. Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, depozite alimentare, unități de alimentație publică, unități de vânzare cu amănuntul, supermarketuri, piețe agroalimentare, brutării, laboratoare de cofetărie, unități ambalare produse de origine non animală, depozite, unități de procesare ouă.

În cadrul acțiunilor de verificare efectuate în această perioadă, de inspectorii de specialitate din cadrul D.S.V.S.A, aceștia au urmărit, respectarea condițiilor generale de  igienă, originea materiilor prime și existenta documentelor însoțitoare, respectarea condițiilor privind ambalarea, marcarea si etichetarea alimentelor, condițiile de transport, modul de depozitare, temperaturile de păstrare cerute de producători, existența graficelor de temperatură pentru spațiile frig, modul și condițiile de preparare și comercializare a produselor alimentare de origine animală și non animală monitorizarea și eliminarea subproduselor improprii consumului uman, precum și existența echipamentului de protecție.

În desfășurare acțiuni comune, în traficul rutier, a inspectorilor de specialitate din cadrul D.S.V.S.A Satu – Mare, împreună cu inspectori din cadrul I.P.J. Satu – Mare, ai Jandarmeriei și ai Poliției de Frontieră Satu – Mare, care verifică toate transporturile de animale vii indiferent de specie, carne și preparate din carne, ouă alte produse alimentare de origine animală sau non animală, legume și fructe transportate sau tranzitate pe șoselele județului nostru .

În urma deficiențelor constate în timpul controalelor a fost aplicată 1 amendă contravențională în valoare de 1.200 lei, – 1 Magazin Alimentar din Oar, pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind condițiile de depozitare a produselor alimentare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.