A traversat prin loc nepermis și a fost accidentată

În dimineața zile de 12.12.2019, în jurul orei 08:00, polițiștii Biroului Rutier Carei au fost solicitați la un eveniment rutier,  produs pe strada  Petofi Sandor din municipiul Carei, soldat cu rănirea ușoară a  unei persoane.

Din cercetările efectuate,  polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Carei, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe strada Petofi Sandor a acroșat o femeie de 61 de ani, din municipiul Carei care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure corespunzător.

În urma impactului,  femeia a fost rănită ușor şi transportată la spital pentru investigații medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Acesta a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.