Trei pietoni accidentați în acest week-end

Vineri, 06 decembrie a.c., un minor a fost rănit ușor, în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă a drumului.

La data de 06 decembrie a.c., la ora 06:30, poliţia a fost sesizată că pe DJ 194A, în localitatea Porumbești s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Un minor de 14 de ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe carosabil, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus în aceeaşi direcţie, de un bărbat de 35 de ani, din localitatea Cidreag. În urma impactului, minorul a fost rănit ușor.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

O manevră de evitare a unui animal de pe carosabil a fost cauza unui eveniment rutier produs pe DN19 A, în seara zilei de 06 decembrie a.c.

Un clujean de 29 ani, care se deplasa cu un autoturism pe DN19 A, la ieșirea din localitatea Ardud, a efectuat o manevră de evitare a unui animal aflat pe carosabil, a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în șanțul din partea stângă a direcției de mers, acroșând o tânără, de 25 ani din Satu Mare, care în calitate de pieton se afla pe acostament. În urma evenimentului a rezultat rănirea ușoară a sătmărencei.

Conducatorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Neasigurarea corespunzătoare a fost cauza unui eveniment rutier produs în dimineața zilei de 06 decembrie 2019, pe raza municipiului Satu Mare.
În data de 06.12.2019, în jurul orei 06:40, un bărbat de 43 de ani, din Satu Mare, în timp ce ieșea cu un autoturism din parcarea unui bloc, la efectuarea virajului la stânga pentru a intra pe strada Arinului, a acroșat un sătmărean de 57 de ani, care în calitate de pieton se afla angajat în traversarea părții carosabile pe la colțul intersecției fără a se asigura corespunzător. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, totodată s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.
În cele trei cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.