Bronz pentru olimpicul sătmărean David Coroian la Turneul Internațional de Informatică

În perioada 20-24 noiembrie a avut loc cea de-a XI-a ediție a Turneului Internațional de Informatică Shumen 2019 din Bulgaria, la care a participat și elevul sătmărean David Coroian obținând medalie de bronz la categoria Seniori.

 

Turneul Internațional de Informatică Shumen din Bulgaria este o competiție adresată exclusiv elevilor și se desfășoară în fiecare an, începând din 2009, la inițiativa lui Biserka Yovcheva și Emil Kelevedzhiev -președinte al Comisiei Naționale de Informatică a MES (Ministerul Educației și Științei).

 

În acest an au participat la turneu peste 200 de pasionați ai informaticii, din peste zece țări. Organizatorii turneului, aparținând Școlii Informatice din Shumen -considerată ca fiind una dintre cele mai bune din lume, apreciază faptul că din Rusia, România și Polonia sunt concurenții cei mai puternici.

 

David Coroian a participat la acest concurs în echipa România (Ploiești & Câmpulung Muscel), care a fost coordonată de liderul Daniela Lica. Medalia de bronz obținută de David Coroian la Turneul Internațional de Informatică Shumen 2019 din Bulgaria încununează un palmares impresionant și este îmbinarea firească între pasiunea pentru informatică și perseverența și tenacitatea cu care evoluează în acest domeniu. Rezultatul obținut îi oferă posibilitatea de a-și echivala cu notă maximă proba de Informatică la examenul de Bacalaureat.

 

David Coroian, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, studiază informatică cu doamna prof. Elenita Durla-Pașca și este membru al Centrului Județean de Excelență Satu Mare sub îndrumarea prof. Nicoleta Șandor.

 

David Coroian este nu doar un elev de excepție, ci și un tânăr care surprinde prin modestie și dăruire. Crede într-o lume mai bună și încearcă să facă parte dintre promotorii acesteia.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.