Cum să circulați pe timp de iarnă? Recomandările polițiștilor

Polițiștii le recomandă șoferilor să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.

 

Este necesar ca șoferii să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

 

Înainte de a pleca la drum, dacă este cazul, îndepărtați în întregime zăpada de pe autoturism. Nu uitați: conducătorului auto îi revine obligația să verifice funcționarea sistemului de lumini și semnalizare, a instalației de climatizare, să mențină întotdeauna curat parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, precum și plăcuțele cu numărul de înmatriculare sau înregistrare ale autovehiculului și remorcii.

 

Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici măcar pentru câteva secunde.

 

Pe un carosabil umed ori acoperit cu zăpadă sau polei, la pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.

 

Pe porţiunile de drum acoperite cu zăpadă sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie întrucât puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor!

 

Întotdeauna, trebuie păstrată în mers o distanță suficientă față de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiții de siguranță în caz că acest lucru este necesar.

 

În cazul producerii unui accident de circulație soldat cu avarierea unui autovehicul sau cu alte pagube materiale ca urmare a nepăstrării unei distanțe corespunzătoare faţă de vehiculul care îl precede, șoferul va fi sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G 195/2002.

 

În situația unui accident rutier soldat cu victime, răspunderea este penală.

 

Pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

 

Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

 

Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

 

Vă reamintim că pietonii surprinși și accidentați ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roșie a semaforului destinat lor sau a nerespectării altor obligații stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în situația în care șoferul a respectat regulile de circulație pentru acel sector de drum.

 

Evitați expunerea la frig, iar atunci când urmează să vă deplasați în spații deschise, purtați îmbrăcăminte adecvată zilelor de iarnă.

 

Totodată, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, bicicliştilor le este interzis să circule atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă sau zăpadă. În caz contrar, aceștia sunt pasibili să fie sancţionaţi contravenţional.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.