15 polițiști sătmăreni au fost avansați înainte de termen

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, 15 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au fost avansaţi în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim.
1 Decembrie este, mai presus de toate, simbolul țării noastre! Este cea mai potrivită ocazie să privim cu admirație și respect către trecut și cu încredere spre viitor! Ziua de 1 Decembrie unește inimile tuturor românilor din țară sau de peste hotare.
Pe lângă defilarea pedestră și cu tehnica din dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, polițiștii sătmăreni au sărbătorit Ziua Națională printr-o ședință festivă care a avut loc astăzi la sediul inspectoratului.
În acest cadru, au fost avansați în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim șapte ofițeri și opt agenți de poliție care s-au remarcat prin activitatea profesională depusă.
Tot cu acest prilej au fost recompensați cu ”Mulțumiri Scrise” 20 de polițiști pentru îndeplinirea în condiții foarte bune a atribuțiilor de serviciu și pentru profesionalismul de care au dat dovadă.
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare a felicitat întregul efectiv pentru rezultatele bune obținute în activitatea profesională și le-a urat succes în continuare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.