La furat de prin apartamente

La data de 30 octombrie a.c., poliţiştii de investigații criminale sătmăreni au reținut pentru 24 de ore, un tânăr, din Apa, bănuit de comiterea unei infracțiuni de furt calificat.

Fiind în continuarea cercetărilor în dosarul penal întocmit la data de 25 octombrie a.c., sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, prin aceea ca persoane necunoscute în dimineața zilei de 25octombrie a.c., între orele 06.00-08.30, prin escaladarea geamului de la balcon au pătruns în interiorul unui apartament situat la parterul unui bloc, din municipiul Satu Mare, de unde au sustras două telefoane mobile și suma de 200 lei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de aproximativ 3 300 de lei, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au identificat un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Apa, bănuit de comiterea faptelor mai sus menționate.

Astfel, acesta a fost depistat ieri, 30 octombrie a.c., pe raza municipiului Satu Mare și a fost condus la sediul Poliției municipiului Satu Mare în vederea audierii, în urma căreia polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de tânăr.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.