Gabriel Leș, mesaj emoționant cu ocazia Zilei Armatei Române

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș a transmis un mesaj cu ocazie Zilei Armatei Române, prin care a adus un omagiu eroilor neamului românesc.
“La 25 Octombrie 1944, ostaşii români au redat Ţării oraşele Carei  şi Satu Mare, după eroica epopee a luptelor de la Păuliş, Iernut, Oarba de Mureş, Dealul Sângeorgiu, Cluj, Oradea şi alte plaiuri de legendă ale Ardealului, în drumul glorios străbătut de Armata Română pentru eliberarea Ungariei şi a Cehoslovaciei.
În total, efortul de război a implicat dislocarea pe front a 540.000 
de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.
Lor, eroilor căzuţi şi eroilor care au supravieţuit grelelor încercări prin care au trecut, le aducem omagiul nostru, la ceas aniversar. Armata Română ştie să-şi cinstească eroii, iar recunoştinţa noastră va fi veşnică.
Respect militarilor Armatei României, în activitate, rezervă ori retragere, veteranilor de razboi.
La mulți ani Armatei României și glorie eternă Eroilor Neamului !
#ArmataRomaniei” este mesajul transmis de Gabriel Leș pe pagina sa de socializare.

Totodată, Ministrul Apărării Naționale va participa azi, 25 Octombrie la manifestațiile dedicate Zilei Armate Române din municipiile Satu Mare și Carei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.