În cadrul proiectului de colaborare educațională pe teme de protecția mediului care se implementează în anul școlar 2019-2020 din inițiativa Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă în parteneriat cu APM Satu Mare, Direcția Silvică Satu Mare și Societatea SC Alu Menziken SRL Medieșu Aurit, azi 24.10.2019, într-o zi însorită de toamnă, s-a desfășurat o primă acțiune care s-a bucurat de succes și va rămâne în amintirea copiilor mult timp de acum încolo.
Din dorința de-a face un gest pentru mediu, copiii sub îndrumarea cadrelor didactice inimoase, au împodobit cele 16 umbreluțe oferite de firma parteneră, cu frunze multicolore culese de către copii din Grădina Romei, promovând astfel importanța colectării în vederea reciclării a deșeurilor vegetale nu doar în scop de compostare ci și pentru realizarea de diverse obiecte decorative.
Deschiderea acțiunii a avut loc la sediul centrului unde d-na Elisabeta Bekessy, director executiv APM Satu Mare, a punctat importanța și mesajul acțiunii, le-a mulțumit elevilor pentru implicare și pentru dibăcia cu care au reușit să realizeze umbreluțele decorative, dând startul deplasării spre Grădina Romei. Pe traseul parcurs, atât trecătorii precum și participanții în trafic au admirat alaiul de umbreluțe, gest care a mângâiat sufletele copiilor dovedind faptul că munca lor nu a fost de prisos. După ce au vizitat Grădina Romei și Casa Verde, toți participanții s-au bucurat de o primire călduroasă din partea conducerii SC Electrolux SA în aula expoziției de aragaze care, spre bucuria angajaților, a fost împodobită cu umbreluțele realizate de copii. Surpriza zilei a fost vizitarea fabricii, vizită care a lăsat o amprentă plăcută asupra copiilor, aceștia familiarizându-se cu tehnologia de fabricare a aragazelor, plitelor și cuptoarelor electrice. Copiii, și nu numai, au fost profund impresionați de tehnologia robotizată precum și de condițiile de muncă, trezind interesul copiilor și dorința ca pe viitor să lucreze în această locație cu renume pe plan național și internațional.
La finalul acțiunii, viitorii ecologi au pornit spre școală nerăbdători să împartă impresiile zilei cu ceilalți colegi din cadrul centrului.