Tribunalul Satu Mare își deschide porțile

Ziua Europeană a Justiţiei este sărbătorită începând cu anul 2003 în 25 octombrie a fiecărui an, la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene şi este destinată cetăţenilor, studenţilor şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul justiţiei, scopul activităţilor desfăşurate fiind de a aduce justiţia în atenţia acestora şi de a reaminti că aceasta este un serviciu pentru cetăţeni.
În contextul evenimentelor organizate cu această ocazie în data de 25 octombrie 2019 la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii şi al instanţelor judecătoreşti, Tribunalul Satu Mare va marca această zi prin activităţi destinate cetăţenilor, elevilor şi studenţilor, de a se informa asupra felului în care funcţionează organele judiciare şi a modului cum se desfăşoară procedurile judiciare.
Astfel, se va permite accesul oricăror persoane pe bază de documente de identitate fără a se perturba activităţile curente ale instituţiei, fiind invitate şi grupuri organizate de elevi şi studenţi din localitate, care vor avea posibilitatea vizitării tuturor încăperilor relevante pentru activitatea instituţiei şi cărora li se va explica circuitul unui dosar în instanţă precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze. Pentru aceasta, magistraţi şi grefieri din cadrul grupului desemnat în acest scop la Tribunalul Satu Mare îi vor însoţi pe vizitatori în clădirea instanţei şi le vor furniza, cu respectarea prevederilor legale, orice relaţii solicitate.
Tribunalul Satu Mare invită cetăţenii să participe la acest eveniment, care se va desfăşura la sediul său din Satu Mare str. Mihai Viteazu nr. 8, vineri 25 octombrie 2019 în cadrul programului de lucru, între orele 9,00 -14,00.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.