În cadrul proiectului „CHESS START RO-HU – Dezvoltarea în comun a unui instrument transfrontalier de incluziune socială bazat pe șah”, cod ROHU-277, Asociația CREST în parteneriat cu Asociația STEA și Clubul Sportiv DAVID din Ungaria organizează în data de 26.10.2019 la Satu Mare concursul de șah internațional cu titlul „Cupa Sătmarului”. Proiectul este implementat în cadrul Programului Interreg V-A România-Ungaria, AP6 – Promovarea cooperării transfrontaliere între instituții și cetățeni (Cooperarea instituțiilor și comunităților), Obiectiv specific SO11/b Intensificarea cooperării transfrontaliere durabile a instituțiilor și comunităților, și este finanțat de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională și cofinanțat de statele partenere în program, România și Ungaria.
Echipele vor fi formate din 4 jucători, nefiind obligatorie prezența unei fete.
Invităm copiii și tinerii interesați (legitimați și nelegimitați) să se înscrie la următoarele grupe de concurs:
A1: concurs internațional de șah rapid pe echipe de juniori ≤ 20 ani
A2: concurs internațional de șah rapid pe echipe de cadeți ≤ 14 ani
A3: concurs internațional de șah rapid pe echipe de copii ≤ 10ani
A4: concurs internațional de șah rapid pe echipe de copii ≤ 8ani
Clasamentul se va face pe echipe după următoarele criterii de departajare luate în ordine:
Criteriul 1 : Însumarea punctelor de meci
· 2 puncte pentru victorie
· 1 punct pentru remiză
· 0 puncte pentru înfrângere
Criteriul 2 : Însumarea punctelor pe mese (punctaj olimpic)
Criteriul 3 : Rezultat la masa 1 … 2
Criteriul 4 : Echipa mai tânără
Organizatori: Asociația CREST și Asociația STEA
Parteneri: David Sport Club Nyiregyhaza, Clubul Sportiv Unio, Asociația Pionul Campion, Liceul cu Program Sportiv Satu Mare
Loc de desfășurare: Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Satu Mare, din municipiul Satu Mare, strada Ioan Slavici nr.54
Şedinţa tehnică de deschidere a turneului se va desfăşura în data de 26 octombrie 2019 la ora 11,30. Fiecare echipă trebuie să-și confirme personal prezența în cadrul turneului, altfel nu va fi înscrisă în concurs.
Festivitatea de premiere a turneului va avea loc în data de 26 octombrie 2019, la o oră după încheierea ultimei runde.
Programarea rundelor: Sâmbătă, 26 octombrie, între orele 12.00 – 18.00
Timpul de joc: 15 minute/jucător, conform regulilor de șah rapid
Taxa de participare: Nu se percep taxe de participare, concursul fiind organizat în cadrul proiectului „CHESS START RO-HU – Dezvoltarea în comun a unui instrument transfrontalier de incluziune socială bazat pe șah”, cod ROHU-277
Premii: Primele trei echipe din fiecare grupă vor fi premiate cu cupe, medalii și diplome
Înscrierea: Termenul limită de înscriere este joi 24 octombrie 2019, ora 12.00
Informații suplimentare și înscrieri: PALL Zoltan, telefon : 075-1136727, SĂLĂJAN Mircea, telefon: 0746-750775, e-mail: salajan.mircea@yahoo.ro
Director de concurs: prof. Ardelean G. Cătălin
Informații suplimentare: Asociația CREST, RO-440069 Satu Mare, Str.Alexandru Odobescu Nr.48, telefon/fax 0261-877770, 0261-877771, mobil 0722-112189, office@crest.ro. Persoană de contact: Angela SZEKELY – consilier juridic.