Incendiu în comuna Odoreu. Ce spune primăria.

Pompierii voluntari din Odoreu, au avut o intervenție dificilă în apropierea pădurii din Cucu.Un agricultor din comuna a incendiat resturile vegetale rezultate după recoltare porumbului pe o parcelă aflată în apropierea pădurii, focul s-a extins rapid si a făcut pagube în percelele altor cetățeni . Patrula Politiei Locale a observat incendiul si a alertat imediat pompierii voluntari.

Facem un apel pentru a-i determina pe cetăţeni să renunţe la igienizarea terenurilor prin incendiere! Arderile de vegetaţie sunt interzise, iar nerespectarea prevederilor legale se sancţionează cu amenzi de până la 2.500 lei. Arderea miriştilor, vegetaţiei uscate şi resturilor vegetale se efectuează numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, document care se eliberează de către Şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă constituit la nivelul autorităţilor publice locale sau persoana desemnată în acest sens şi cu respectarea următoarelor reguli şi măsuri pentru utilizarea focului deschis:

1. Utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt, de uscăciune avansată este interzisă;

2. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanţe mai mici de 40 m faţă de locurile cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc.), respectiv 10 m faţă de materiale sau substanţe combustibile (lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei etc.) fără a fi supravegheat şi asigurat prin măsuri corespunzătoare;

3. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurând supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;

4. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiţii meteorologice fără vânt;

b) colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;

c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

d) curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 m;e) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

f) asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

g) supravegherea permanentă a arderii;

h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.