Primăria și Consiliul Local Satu Mare continuă să susțină sistemul medical sătmărean, venind în sprijinul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și a Secției de Urologie cu un aparat Laser Holmium, care ajută la rezolvarea litiazelor urinare prin mijloace minim invazive. Investiția are o valoare de 300.000 lei și este asigurată din bugetul municipiului Satu Mare.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor a precizat în cadrul conferinței de presă că sprijinul acordat prin achiziționarea acestui aparat este deosebit de important pentru pacienții care erau nevoiți să plece în alte orașe sau să aștepte o lună pentru a avea acces la aparatul adus de la Oradea.