Gabriel Leș: entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României

“România militează pentru consolidarea posturii de apărare și descurajare pe flancul estic al Alianței, ca o reacție firească de adaptare la evoluțiile mediului regional de securitate. Totodată, țara noastră și-a înțeles rolul într-un spațiu geopolitic atât de complex și provocator, demonstrând angajament pe toate palierele: fonduri, contribuții și capabilități.
Alocarea pentru cel de-al treilea an consecutiv a 2 procente din PIB pentru Apărare a demonstrat că România este determinată să aducă o contribuție consistentă la îndeplinirea misiunilor Alianței. Deși, decizia la nivel politic a fost asumată, iar alocările bugetare au fost asigurate deplin, avem de-a face cu un adevărat război juridic de uzură, prin care entități străine blochează efectiv interesele strategice de securitate ale României. Companiei olandeze Damen i-a fost respinsă ieri, la instanța de fond, contestația prin care se încearcă blocarea atribuirii contractului de realizare a corvetelor multifuncționale. Demersurile de tergiversare nu se opresc însă aici, compania anunțând deja că va înainta recurs.

Putem înțelege că sumele puse în joc de statul român sunt extrem de atractive pentru companii, însă găsesc inacceptabil ca interesele de securitate ale României, și ale Alianței deopotrivă, să fie sacrificate în goana după profit ale unor companii mânate de interese obscure. Este deja un fapt cunoscut că Olanda blochează intrarea României în Schengen pentru a nu-și periclita afacerile în portul Rotterdam, însă prin obstrucționarea programului de dezvoltare și modernizare a forțelor navale române îi spunem că a mers prea departe.” scrie ministrul sătmărean pe pagina sa de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.