”Coborâtu’ oilor de la munte – Osâmbritu’ în Ţara Oaşului” – la a III-a ediție la Negrești-Oaș

Primăria și Consiliul Local al Orașului Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, organizează sâmbătă, 5 octombrie 2019, a III-a ediție a evenimentului ”Coborâtu’ oilor de la munte – Osâmbritu’ în Ţara Oaşului”.  Evenimentul tradițional se va desfășura începând cu ora 11, pe strada Rozelor (Dâmbu’ lui Haşca), la locul numit Abrăneşti.

Evenimentul va începe cu înscrierea participanţilor – de la ora 11, deschiderea oficială, expoziţie gastronomică cu produse locale şi tradiţionale cu degustare, expoziţie meşteşugărească, momente folclorice oșenești, jurizare urmată de premiere, iar la final masa tradiţională.

Evenimentul are la bază tradiția Osâmbritului.  Toamna, în preajma Sâmedrului, când vremea se răceşte, păcurarii coboară oile de la munte înspre sat, pregătindu-se de iernat. Acest moment al coborârii oilor reprezintă un prilej de bucurie, de reîntâlnire cu familia şi comunitatea.

Evenimentul a fost iniţiat în urmă cu trei ani de crescătorul de ovine Ștefan Berinde, cunoscut în zonă sub numele de Ştefanu Bodii, şi este organizat de acesta, prin SC Boda SRL, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură şi Asociaţia crescătorilor de ovine şi caprine Ovim-Nord din judeţul Satu Mare.

Cu această ocazie a coborâtului oilor, vă invităm să luaţi parte la acest eveniment, care pe lângă ritualul specific acestui moment, ne va oferi un regal al măiestriei oierilor și „găzdoaielor”, în prepararea unor produse tradiționale din Țara Oașului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.