Campanie la KAUFLAND Satu Mare: ,,Consumul excesiv de pungi dăunează grav comunității”

Din grijă pentru mediul înconjurător, de la 1 octombrie, Kaufland România a introdus în magazine – inclusiv în cele din județul Satu Mare – pungi biodegradabile compostabile la raioanele de legume – fructe, vitrina cu servire asistată, produsele care se vând vrac și raionul de pâine.

Pungile biodegradabile compostabile de la raionul de legume-fructe și de la raionul de produse congelate vrac vor putea fi achiziționate de către clienți la 0,10 lei/bucată. În acest mod, Kaufland lansează o invitație către clienți de a limita utilizarea excesivă a pungilor de unică folosință, fie ele și biodegradabile, și de a contribui prin acest gest la demersurile de a proteja mediul înconjurător.

,,Consumul excesiv de pungi dăunează grav comunității” – sub acest slogan, compania dă startul unei campanii de comunicare prin care clienții sunt încurajați să folosească cât mai puține pungi, în mod responsabil, limitând irosirea lor, să vină cu punga de acasă și să reducă astfel cantitățile de deșeuri generate.

Kaufland înțelege că cea mai bună variantă pentru mediul înconjurător este neutilizarea niciunui tip de pungă, fie ea și din bioplastic, de aceea compania transmite clienților că pot cântări legumele și fructele în următoarele moduri permise în magazinele:

  • fără nicio pungă, punând produsele direct pe cântar, dacă cantitatea sau articolul le permite (de exemplu pentru banane sau un pepene galben);
  • în punga reutilizabilă adusă de client de acasă;
  • în noul săculeț reutilizabil pentru legume-fructe, pe care clienții îl pot cumpăra din magazine;
  • dacă nu au la ei o alternativă reutilizabilă, clienții pot cumpăra o pungă biodegradabilă din magazin

Cu această ocazie, Kaufland România prezintă și primul studiu ce arată comportamentul românilor față de utilizarea excesivă a pungilor și în ce măsură sunt dispuși să devină mai responsabili.

Potrivit acestuia:

  • 54% dintre oameni ar prefera pungi biodegradabile la raionul de legume fructe.
  • 8 din 10 români obișnuiesc să folosească pungi pentru cântărirea fructelor și legumelor. Doar 20% dintre ei au un comportament anti-risipă: mai exact, 7% dintre români nu folosesc deloc pungă, iar 14% spun că vin cu punga reutilizabilă de acasă.
  • 4 din 10 români au declarat că introducerea pungilor biodegradabile contra-cost i-ar determina să își schimbe comportamentul de a utiliza excesiv pungi de unică folosință la legume-fructe. Potrivit acestora, ei fie vor folosi mai puține pungi, fie vor opta pentru pungi reutilizabile, fie vor renunța cu totul la ele.

La nivel european, datele arată că aproximativ 100 miliarde de pungi de plastic sunt folosite într-un an în UE. Un european utilizează, în medie, 200 de pungi de unică folosință într-un an, care adesea ajung în natură. Din acestea, 90% sunt pungi subțiri de unică folosință.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.