Adopția, iubire nesfârșită și necondiționată – concluzia emoționantă a PICNICULUI COPILULUI ADOPTAT (galerie foto)

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc PICNICUL COPILULUI ADOPTAT, un eveniment de socializare plin de bună dispoziție și semnificativ îndeosebi pentru părinții și copiii care au participat.

  Consiliul Judeţean Satu Mare şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare (DGASPC) prin Biroul Adopţii şi Monitorizare Postadopţii (Chilințan Monica, Groza Laura, Kuk Ioana, Sabo Mihaela, Széles Ágota-moderatoarea evenimentului), cu sprijinul colegilor și a părinților adoptivi, au  organizat în zona lacului de pescuit sportiv din Tirean, cea de-a cincea ediţie a PICNICULUI COPILULUI ADOPTAT, care a avut loc sâmbătă 28 septembrie. Ideea organizării unui astfel de picnic s-a născut în 2010, în urma unor observaţii de specialitate, care au identificat nevoile reale ale familiilor adoptive, idee care a fost susţinută de Mariana Dragoş – directorul general al DGASPC Satu Mare, specialiştii din cadrul Biroului de Adopţii şi Monitorizare Postadopţii, precum şi de lectori renumiţi, sponsori şi părinţi adoptivi.

Picnicul copilului adoptat a debutat cu alocuţiunile rostite de: Mariana Dragoş – directorul general al DGASPC Satu Mare, care a adresat printre altele mulţumiri lui George Târşan – managerul Lacului de Pescuit Sportiv din Tiream, dar şi scriitoarei Maria Someşan – lector universitar din Cluj Napoca;  Pataki Csaba – preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare; Nicolae Tar – primarul comunei Tirean şi Adriana Lenghel – reprezentantul părinţilor adoptivi, care a vorbit despre proiectul înfiiţării Asociaţiei familiei adoptive şi a persoanelor adoptate.

Binecuvâtarea acestui eveniment din viaţa copiilor adoptaţi şi a familiilor acestora a fost rostită de preotul Ovidiu Fărcaş. Copiii, părinţii şi ceilalţi invitaţi s-au simţit nemaipomenit de bine având în considerare că în această zonă de agrement de la Tirean, din care nu lipseşte un restaurant modern, destinată deopotrivă copiilor şi adulţilor, au avut posibilitatea să pescuiască, să călărească poneii, să admire păunii, nuferii de pe lac şi să se joace prin foişoarele amenajate special pentru astfel de evenimente dedicate copiilor.

A urmat un program artistic, extrem de bine gustat de toţi cei prezenţi, susţinut de interpreta LULU. Apoi, Szekely Gabriella a susţinut un concert de muzică folk, iar Cserey Csaba a organizat ad-hoc un joc interactiv cu instrumente de percuţie. După aceste concerte, copii au participat la confecţionarea bijuteriilor şi obiectelor de decor împreună cu Marta Debreczeni, dar şi cu meşteşugarii tradiţionali prezenţi la acest eveniment. Cei mai curajoşi copii s-au dat pe lac cu caiacele puse la dispoziţia lor, după o instruire prealabilă, de reprezentanţii echipei CAIAC SMILE. Multă bucurie le-au strecurat în sufletele copiilor  topoganele gonflabile şi picturile pe faţă, oferite de Nicolae Tar şi Csaba Budai.

Părinţi adoptivi, în jurul orei 12.00, au participat la o activitate de suport adopţie şi lansarea celui de-al doilea volum al romanului inspirat din propria poveste de adopţie, intitulat „Dreptungiul iubirii. Adevăr sau iluzie”, semnat de Maria Someşan, care a apărut la Editura ALTIP, Alba Iulia 2018. În finalul programului, toţi cei prezenţi au participat la o masă comună, conform tradițiilor dezvoltate la edițiile anterioare. Chef-ul COSTIN VIOREL, care a fost ajutat de soţie şi mamele copiilor, le-a oferit tuturor câteva delicatese culinare tradiţionale. O altă atracţie nemaipomenită a fost standul de dulciuri şi fructe. Au fost gustate cu mare bucurie şi surprizele inedite, care au constat din: karaoke pentru copii şi prezentarea unui eseu de către Alexandra Fedorca.

Mamele adoptive au primit cadouri din partea firmei AVON, iar tortul a umplut tolba cu amintiri de la ediţia a cincea a PICNICULUI COPILULUI ADOPTAT. Fotografiile de colecţie au fost realizate de artistul în arte vizuale Cristina Busuioc, dar şi de către organizatori şi părinţii adoptivi.

Organizatorii şi părinţii adoptivi adresează mulţumiri sponsorilor: AVON ROMÂNIA, reprezentată prin  POIANA GABRIELA – director zonal, Fundaţiei HANS LINDNER şi SC FIRMA HUTTON SRL. De asemenea, pentru buna desfăşurare a activităţilor, primarul Tar Nicolae, viceprimarul Csaba şi familia Târsan George, managerul de locaţie, au oferit gratuit zona de agrement a lacului de pescuit din Tiream. Pentru activităţile complexe oferite copiilor s-au implicat cu multă generozitate: Casa de Cultură GM Zamfirescu:Echipa „Caiac Smile”, „Cuptorul Casei”,Fundația MAURER,SC MOBICOM SA şi SC OANA SRL Bercu.

Cu multă bucurie în suflet s-au implicat şi oamenii, care au contribuit cu diverse donaţii pentru buna reuşită a picnicului de la Tiream:Balint Mihaela,Bara Ioan și Loredana,Barth Ildiko,Busuioc Cristina,Ciubotaru-Virag Florin și Emese,Costin Viorel și Nicoleta, Covaci Monica,Danciu Nicoleta,Dohi Abigel, Ioan Violeta, Lenghel Adriana, Pop Rodica, Precup Ioan,Rusu Cosmin și Alexandra,Sălăgean Vasile,Tomșa Adina,Varga Attila și Eniko.Mulţumiri speciale sunt adresate: preotului Fărcaș Ovidiu, colegilor Muscalu Dănuț și Petric Romeo (care i-au învăţat pe copii să pescuiască), d-nei Someșan Maria (lector seminar părinți, autoare de cărți).Pentru organizarea acestui picnic al copilului adoptat sau mai primit şi numeroase donații anonime ( cheltuieli cu tortul și editarea materiale pe suport de hârtie: invitații, semne de carte).

Impresionante au fost cuvintele mamei adoptive Adriana Lenghel, care vor rămâne peste vreme o amintire de neuitat de la cea de-a cincea ediţie a Picnicului copilului adoptat:” Adopţia, după părerea mea, este însăși viaţa, este toată frumuseţea şi iubirea ascunsă în doi ochi migdalaţi şi o guriţă inocentă, este cel mai minunat dar pe care îl poate face şi pe care îl poţi primi, adopţia este o iubire nesfârşită şi necondiţionată…”.

sursa: Biroul de presă DGASPC Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.